Biroul de Presă din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră informează următoarele:Trei autovehicule furate depistate la frontieră în ultimele 48 de ore.În ultimele 48 de ore, poliţiştii de frontieră au depistat în zona de competenţă trei autovehicule – un autocamion marca DAF, o autoutilitară şi un autoturism – ce figurau ca fiind furate din state ale Uniunii Europene.În toate cazurile, vehiculele au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, şoferii urmând a fi cercetaţi pentru complicitate la furt. În data de 25.03.2010, în cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate, lucrători operativi din cadrul IJPF Constanţa au oprit în trafic, pe raza municipiului Constanţa, un autoturism marca Mercedes E280, înmatriculat în Grecia, despre care existau informaţii că ar fi furat. Autoturismul şi posesorul acestuia, cetăţeanul român Cristian T., în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în judeţul Constanţa, au fost conduşi la sediul inspectoratului pentru cercetări. În urma verificărilor în baza de date a Interpol a reieşit faptul că autoturismul în cauză este declarat furat din Grecia din data de 31.12.2009.În cadrul primelor cercetări, bărbatul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că maşina ar fi furată.Autoturismul, în valoare de aproximativ 20.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul I.J.P.F. Constanţa, iar cetăţeanul în cauză este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt, cercetările fiind desfăşurate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. * Joi, 25 martie, a.c. în jurul orei 16.00, la P.T.F. Albiţa, judeţul Iaşi, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul român Veaceslav P., în vârstă de 35 ani, care conducea o autoutilitară frigorifică (pentru îngheţată) marca Mercedes, înmatriculată în Germania. Având suspiciuni cu privire la provenienţa autovehiculului, s-a efectuat un control amănunţit în baza de date, constatându-se că maşina este furată din Italia şi a fost dată în urmărire internaţională din luna iulie a anului 2009. Autovehiculul a fost indisponibilizat la sediul IJPF Vaslui iar poliţiştii de frontieră i-au întocmit şoferului actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat. * În data de 24.03.2010, în jurul orei 21.15, la PTF Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor, cetăţeanul turc Mehmet K., în vârstă de 42 ani, care conducea un autocamion marca DAF, înmatriculat în Turcia. Poliţiştii de frontieră, au procedat la verificarea acestuia în baza de date, ocazie cu care au constatat că autocamionul figurează ca fiind furat din Germania din anul 2004.Cetăţeanul turc a declarat că a cumpărat autocamionul dintr-un parc auto din Turcia contra sumei de 18.000 euro şi nu ştia că acesta este furat.Şoferului în cauză i s-au întocmit acte premergătoare de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt, fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecatoria Giurgiu care a dispus cercetarea în stare de libertate. Autocamionul a fost indisponibilizat la sediul I.J.P.F.Giurgiu până la finalizarea cercetărilor. Biroul de Presă din cadrulInspectoratului General al Poliţiei de Frontieră