Un autoturism de lux și o autorulotă, ambele căutate de autorități, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Giurgiu au descoperit și indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, un autoturism și o autorulotă, în valoare de totală de 350.000 lei, aflate în atenția autorităților din Germania și Bulgaria.

La data de 19.08.2024, în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetățean german, în vârstă de 32 de ani, care se afla la volanul unui autoturism, marca Audi, cu număr specific de Germania.

Tot ieri, câteva ore mai devreme dar în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, s-a prezentat la control, un cetățean român, în vârstă de 47 ani, care conducea o autorulotă, marca Fiat Ducato, înmatriculată în România.

Cu ocazia verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră au constatat faptul că cele două autoturisme se aflau în atenția autorităților germane și bulgare, figurând în bazele de date ca bunuri căutate pentru confiscare.

La verificări șoferii au declarat ca nu avea cunoștință că autovehiculele sunt în litigiu.

În cauză, au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracţiunii de „tăinuire” la infracțiunea de furt, faptă prevăzută de art. 270, alin 1 din Codul Penal, raportat la art. 228 din Codul Penal, iar autoturismul, în valoare de 250.000 lei și autorulota, în valoare de 100.000 lei au fost indisponibilizate de către polițiștii de frontieră până la finalizarea cercetărilor.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut