Un nou program tip centru de zi pentru consumatorii de droguri

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) îşi propune, prin misiunea sa, ca sistemul de asistenţă medicală, psihologică şi socială din România să răspundă nevoilor persoanelor consumatoare de droguri.În vederea depăşirii unor situaţii de dificultate, vulnerabilitate şi dependenţă, generatoare de marginalizare sau excluziune socială, Agenţia oferă sprijin de specialitate persoanelor consumatoare de droguri, în scopul menţinerii, refacerii sau dezvoltării capacităţilor individuale, pentru depăşirea unei situaţii de nevoie socială, a creşterii calităţii vieţii şi promovării incluziunii sociale.Astfel, începând cu data de 10 aprilie a acestui an, Agenţia Naţională Antidrog asigură, la nivelul municipiului Bucureşti, funcţionarea Programului pilot tip centru de zi pentru adulţii consumatori de droguri, cu o capacitate de 10 locuri.Acest tip de program își propune prevenirea recăderii și reducerea riscurilor asociate consumului de droguri, menţinerea motivaţiei privind reintegrarea socială a beneficiarilor, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activităţi de educaţie, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, orientare profesională. Promovarea alternativelor pentru persoanele dependente de droguri se realizează prin programe specifice de reintegrare adresate beneficiarilor şi care, din cauza situaţiei personale, sociale şi a absenţei sau insuficienţei formării sau experienţei profesionale, sunt defavorizaţi pe piaţa muncii. Obiectivul propus este crearea unui itinerariu care să faciliteze dobândirea şi dezvoltarea unor abilităţi personale și profesionale, care să permită funcționarea socială autonomă și accesul la un loc de muncă.ANA – Compartimentul Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut