Un poliţist şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu şi în timpul liber

Un poliţist care se afla în afara orelor de program a reuşit prinderea unui suspect în timp ce sustrăgea din poşeta unei persoane portmoneul cu acte personale şi o sumă de bani. La data de 4 aprilie a.c., în jurul orelor 14.15, în timp ce se afla în zona centrală a municipiului Timişoara, un ofiţer de cercetare penală la Secţia 4 Poliţie, fiind în timpul liber, a observat un tânăr care se uita insistent la poşeta unei persoane.Dând dovadă de profesionalism, ofiţerul a urmărit discret suspectul şi a reuşit să-l prindă în timp ce sustrăgea din poşeta ce o purta pe umăr o femeie, un portofel ce conţinea acte de identitate şi suma de 414 de lei. Poliţistul l-a imobilizat şi l-a identificat, stabilind că se numeşte Lajos G., de 31 de ani din Timişoara, şi a sesizat colegii de la Biroul de Investigaţii Criminale, care l-au preluat în vederea continuării cercetărilor.În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, suspectul fiind reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 ore, urmând ca la data de 5 aprilie a.c. va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunere de arestare preventivă.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut