Update: Percheziții într-un dosar penal de trafic internațional de droguri

În urma activităților desfășurate, la datele de 11 februarie a.c. și 31 martie a.c., de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, la data de 9 mai a.c., a fost depistat la intrarea pe teritoriul României, un bărbat, cetățean străin, cercetat pentru trafic internaţional de droguri de risc și trafic intern de droguri de risc.

Astfel, în sarcina sa fiind reținut faptul că, în luna februarie 2024, ar fi introdus ilegal în România, din Serbia, peste 440.000 de comprimate conținând diazepam, alprazolam și clonazepam (droguri de risc), destinate comercializării, care au fost descoperite și ridicate în urma perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 10 februarie a.c.

Bărbatul ar fi acționat în baza unei înțelegeri prealabile cu alte două persoane cercetate în stare de arestare preventivă, în acest dosar.

Ieri, 9 mai, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului.

Astăzi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad – Poliţia Oraşului Nădlac și Poliţia Municipiului Arad – Secţia 2 Poliţie Rurală.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

Link știri inițiale – https://www.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/cercetat-pentru-trafic-de-droguri-de-risc1707641493
– https://www.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/perchezitii-intr-un-dosar-penal-de-trafic-international-de-droguri


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut