Urmărit internaţional depistat de poliţiştii buzoieni

După ce a fost oprit în trafic, conducând un autoturism cu peste 150 km la oră, un urmărit internaţional a încercat să scape de vigilenţa poliţiştilor rutieri, folosindu-se de o identitate falsă şi documente falsificate.Vineri după-amiază, în jurul orei 15.00, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier care acţiona pe DN 2, E85, în afara localităţii Racoviţeni pe linia prevenirii accidentelor de circulaţie ce se pot produce pe fondul vitezei excesive, a oprit în trafic, pentru verificări un autoturism ce a fost înregistrat de aparatul radar rulând cu 155 km/h.Fiindu-i solicitate documentele personale şi actele maşinii, şoferul a prezentat poliţiştilor un permis de conducere cu privire la care s-a stabilit, în urma verificărilor efectuate, că era anulat şi că nu-i aparţinea.Ulterior, acelaşi conducător auto s-a legitimat cu un alt document, care fiind verificat în bazele de date a rezultat că era întocmit în fals.Poliţiştii l-au condus la sediul Poliţiei Municipiului Rm. Sărat, iar în urma audierii şi a investigaţiilor efectuate de către aceştia a reieşit faptul că acesta este un gălăţean de 35 de ani care era urmărit internaţional din anul 2001, iar pe numele bărbatului Tribunalul Galaţi emisese mandat de executare a pedepsei de 8 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.Poliţiştii buzoieni i-au întocmit respectivului dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, „fals privind identitatea” şi „uz de fals”, iar ulterior a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău. I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut