Urmărit internaţional pentru omor, reţinut de poliţişti

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Arad au depistat, prin intermediul Biroului Naţional Interpol din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R., un bărbat căutat de către autorităţile italiene, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor, tentativă de omor şi aderare grup infracţional organizat.În cursul zilei de astăzi, poliţiştii arădeni au depistat şi reţinut un cetăţean italian, urmărit internaţional pentru săvârşirea, pe teritoriul Italiei, a infracţiunilor de omor, tentativă de omor şi aderare grup infracţional organizat.R. FRANCESCO, în vârstă de 37 de ani, a fost depistat de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul de specialitate al D.I.P.I., pe raza municipiului Arad.Bărbatul locuia în judeţul Timiş şi se legitima cu documente de identitate false.Pe numele lui, autorităţile italiene au emis un mandat european şi internaţional de urmărire, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor, tentativă de omor şi aderare grup infracţional organizat, fapte comise în Italia.Bărbatul a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor Parchetului Curţii de Apel Timişoara, în vederea efectuării procedurilor de extrădare.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut