Urmăriți depistați de Poliția Capitalei

În cursul acestei dimineţi, 20 aprilie 2017, polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale al Poliției Capitalei au pus în aplicare un număr de 5 mandate de executare a pedepsei închisorii, emise pe numele unor persoane condamnate definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni.Pentru punerea în aplicare a mandatelor au fost efectuate verificări la 20 de adrese de pe raza municipiului București, unde existau indicii că persoanele vizate se sustrag de la executarea pedepsei dispusă de instanță.Acestea au fost cercetate și condamnate, la începutul acestui an, pentru săvârșirea de infracțiuni ce aduc atingere vieții și integrității corporale a persoanelor, precum și patrimoniului acestora sau cazuri de trafic de droguri și contrabandă cu ţigări.Pentru completarea procedurilor, cei 5 bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, au fost conduși la sediul Poliției Capitalei, 4 dintre aceștia vor fi încarcerați în penitenciarele desemnate de instanța de judecată, iar unul urmează să fie predat autorităților belgiene în baza mandatului european de arestare emis.Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.DGPMB – Serviciul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

601 șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Detali aici 

  36 de persoane au fost salvate de angajații MAI în urma intervențiilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici 

Peste 26.000 de verificări în aplicația eDAC. Detalii aici

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut