URMĂRIȚI INTERNAȚIONAL, ADUȘI ÎN ȚARĂ DE POLIȚIȘTI

În perioada 8 – 12 aprilie 2024, Poliția Română a adus în țară 11 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unei pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă.

Astfel, la data de 8 aprilie a.c., un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în Vâlcea, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, a fost escortat din Cehia, fiind condamnat de Curtea de Apel Pitești la 4 ani și 6 luni de închisoare.

La data de 9 aprilie a.c., a fost adus un bărbat, de 52 de ani, din București, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Sectorului 4, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani.

De asemenea, la aceeași dată, un alt bărbat, de 25 de ani, din Vâlcea, a fost escortat din Germania, fiind urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Judecătoria Râmnicu Vâlcea a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat 2 ani de închisoare.

Totodată, la data de 9 aprilie a.c., o escortă a Poliției Române a adus un bărbat, de 23 de ani, din Vaslui, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Acesta a fost adus din Franța, având emis de către Tribunalul Vaslui, pe numele lui un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani.

De asemenea, la aceeași dată, un alt bărbat, de 43 de ani, din Arad, a fost escortat din Italia, fiind urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Tribunalul Arad a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 5 ani de închisoare.

La data de 10 aprilie 2024, un bărbat, de 27 de ani, din Hunedoara, urmărit internațional pentru săvârșirea săvârșirea infracțiunii de furt calificat, a fost escortat din Germania, fiind condamnat de Judecătoria Hunedoara la 3 ani de închisoare.

La data de 11 aprilie 2024, a fost adus un bărbat, de 36 de ani, din Neamț, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Târgu Neamț, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an.

Totodată, la aceeași dată, o escortă a Poliției Române a adus un bărbat, de 23 de ani, din Bihor, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Acesta a fost adus din Spania, având emis de către Judecătoria Beiuș, pe numele lui, un mandat de arestare preventivă.

La data de 12 aprilie 2024, a fost adusă o persoană, de 51 de ani, din Vaslui, urmărită internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Aceasta a fost adusă din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Vaslui, pe numele ei, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an.

La aceeași dată, un alt bărbat, de 22 de ani, din Neamț, a fost escortat din Marea Britanie, fiind urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere. Judecătoria Roman a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare.

Totodată, la data de 12 aprilie a.c., o escortă a Poliției Române a adus un bărbat, de 27 de ani, din București, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Buftea, pe numele lui un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an.

Cei în cauză au fost încarcerați, în vederea executării mandatelor.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții la persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Detalii aici 

33.409 verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

467 de conducători auto au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol. Detalii aici 

Peste 150 de autori de infracțiuni prinși în flagrant de efectivele MAI. Detalii aici 

Sari la conținut