Urmăriţi prinşi de poliţişti, într-o locuinţă închiriată din Uricani

Poliţiştii hunedoreni au reuşit, în această dimineaţă, prinderea unui urmărit internaţional, la solicitarea autorităţilor spaniole şi a unei femei dată în urmărire naţională. Cei doi au fost depistaţi într-o locuinţă închiriată din oraşul Uricani. Astăzi, în jurul orei 9.00, poliţiştii Oraşului Uricani, Judeţul Hunedoara, au organizat o acţiune cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Hunedoara, în urma căreia i-au identificat pe David Y., cetăţean spaniol, de 40 de ani, urmărit internaţional şi Florentina F., de 30 de ani, de cetăţenie română, urmărită naţional la solicitarea I.P.J. Braşov. Familia Florentinei F. a solicitat, în luna ianuarie a.c., sprijinul poliţiştilor braşoveni în vederea găsirii femeii, care dispăruse de la domiciliu din luna iulie 2010. Românca, aflată în urmărire naţională, a fost depistată în cursul acestei dimineţi, alături de cetăţeanul spaniol, într-o locuinţă închiriată din zona Valea de Brazi, pe raza oraşului Uricani. Bărbatul, împreună cu care a fost depistată românca, este urmărit internaţional, fiind căutat prin Interpol de autorităţile spaniole, întrucât se sustrage executării unei pedepse privative de libertate pentru comiterea, pe teritoriul Spaniei, a unei infracţiuni de abuz sexual împotriva unei minore. Cetăţeanul spaniol urmează a fi prezentat sub escortă magistraţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba în vederea confirmării mandatului european de arestare emis pe numele său. I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut