În data de 27.09.2009, în jurul orei 03.30, la P.T.F. Borş, judeţul Bihor, s-au prezentat pentru a intra în ţară cetăţenii români S. Ionuţ, în vârstă de 29 ani şi Z. Dănuţ, în vârstă de 42 ani, ambii conducători auto ai unui automarfar marca Mercedes, înmatriculat în România. Aceştia transportau două utilaje – un buldoexcavator şi un compactor – din Spania pentru o firmă din Cluj.Poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni privind provenienţa acestora, deoarece conducătorii auto nu posedau documente de provenienţa şi însoţire, motiv pentru care au efectuat un control amănunţit asupra utilajelor.Totodată, au fost extinse verificările prin intermediul Punctului de Contact Oradea, în urma cărora s-a stabilit că utilajele sunt reclamate ca fiind furate din Spania, în urmă cu cateva zile.În cadrul primelor cercetări, şoferii au declarat că nu aveau cunoştinţă despre faptul că utilajele sunt furate, ei fiind doar angajaţi să le transporte la destinatar, o firmă din judeţul Cluj.Având în vedere cele constatate, şoferilor li s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat, iar utilajele – în valoare de aproximativ 150.000 lei – au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor şi stabilirea tuturor persoanelor implicate.Imagini video vor fi disponibile pe site-ul www.politiadefrontiera.roServiciul Presă şi Comunicare din cadrulInspectoratului General al Poliţiei de Frontieră