Vâlceni suspectaţi de tăiere şi sustragere material lemnos

Şase persoane din judeţul Vâlcea sunt cercetate de poliţişti pentru tăiere ilegală şi furt de arbori din Fondul Ocolului Silvic Valea Oltului. La locuinţa unuia dintre suspecţi a fost identificat material lemnos care prezenta urme recente de tăiere.La data de 9 iulie a.c., poliţiştii de la Postul de Poliţie Câineni, judeţul Vâlcea, au fost sesizaţi cu privire la faptul că în noaptea de 8 spre 9 iulie a.c., persoane necunoscute au tăiat şi sustras, fără drept, de pe raza Ocolului Silvic Valea Oltului, 18 arbori de esenţă arin.În urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate de poliţişti, însoţiţi de reprezentanţi ai I.T.R.S.V. Vâlcea, la locuinţa unui bărbat de 27 ani din satul Câinenii Mari, a fost identificat material lemnos de esenţă arin, secţionat bocuri, care prezenta urme recente de tăiere.În momentul în care au fost solicitate documentele de provenienţă pentru materialul lemnos, membrii familiei bărbatului au devenit violenţi verbal, instigând şi alte persoane din zonă.Pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice, la faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Serviciul de Intervenţie Rapidă Vâlcea, precum şi de la Poliţia oraşului Brezoi şi de la Postul de Poliţie Boişoara. Continuând cercetările, poliţiştii au identificat şase suspecţi de săvârşirea faptei, cu vârste cuprinse între 17 şi 51 de ani, toţi din comuna Câineni, de la care s-a ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de material lemnos ce s-a stabilit ca fiind sustrasă din fondul forestier.Pe numele suspecţilor a fost întocmit dosar penal pentru tăiere ilegală şi furt de material lemnos.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut