Verificări ale polițiștilor de la autostrăzi, pentru siguranța traficului

În perioada 21 – 27 octombrie 2024, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului, iar, în urma neregulilor constatate, au aplicat 1.917 sancțiuni contravenționale.

Astfel, au fost aplicate 443 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au depășit limita legală de viteză și 293 celor care nu foloseau centura de siguranță.

De asemenea, au fost aplicate 46 de sancțiuni pentru defecțiuni tehnice, 15 pentru lipsa Inspecției Tehnice Periodice și 240 pentru nerespectarea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.

Totodată, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 20 pentru staționarea pe banda de urgență și 7 pentru depășire neregulamentară.

Ca măsuri complementare, polițiștii de la autostrăzi au reținut 81 de permise de conducere, dintre care 33 pentru viteză și au retras 91 de certificate de înmatriculare, fiind constatate 6 infracțiuni.

Exemple:

1. La data de 24 octombrie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva – Nădlac, au oprit pe Autostrada A1, km 583, un ansamblu rutier format din autoutilitară în cuplu cu semiremorcă, condus de către un bărbat, care ar fi intervenit asupra aparaturii de înregistrare a datelor tahograf cu un dispozitiv de tip „magnet” ce ar fi fost utilizat cu scopul alterării datelor înregistrate.

Conducătorul auto a fost sancționat cu amendă de 12.000 lei, fiind imobilizat și reținut dispozitivului utilizat.

2. La data de 26 octombrie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva – Nădlac, au depistat în trafic un bărbat, de 20 de ani, în timp ce conducea un autovehicul cu 195 km/h, pe un sector de drum cu limita de viteză maximă admisă de 65 km/h.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă, fiindu-i reținut permisul de conducere și dispusă suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut