Ca urmare a situației înregistrate în această dimineață la Școala generală nr.1 din localitatea Tâncăbești, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a solicitat structurilor competente toate datele privind circumstanțele producerii evenimentului.Conform informațiilor analizate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, sesizarea a fost primită la ora 08.54 de către ISU București-Ilfov. Intervenția la fața locului s-a asigurat în prima etapă cu trei echipaje SMURD, ulterior fiind trimise alte trei ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, o autospecială pentru transport victime multiple și un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne. Primele echipaje ajunse au luat măsuri de evacuare, aerisire a incintei și acordare a asistenței medicale pentru 21 de elevi, din clasele a VI-a și a VIII-a, și un adult. Ca urmare a faptului că în interiorul unității de învățământ se simțea un puternic miros de clor, s-a conturat ipoteza că starea de rău a copiilor a fost cauzată de intoxicarea cu clor. După primele verificări medicale efectuate la fața locului, 17 copii au fost transportați cu ambulanțele la spitalele Grigore Alexandrescu, Floreasca și Elias pentru continuarea investigațiilor. Membrii familiilor a patru copii au refuzat transportul la spital, starea de sănătate a acestora fiind bună.Analizele medicale efectuate la spitalele Grigore Alexandrescu și Floreasca au reliefat că elevii prezentau o concentrație în sânge a monoxidului de carbon peste nivelul admis, ceea ce a condus la concluzia că starea de leșin a acestora a fost cauzată de intoxicarea cu monoxid de carbon.În paralel, la unitatea școlară s-au deplasat echipe din cadrul ISU, GAZ SUD, dar și reprezentanți ai Poliției și ai Direcției de Sănătate Publică pentru a identifica sursa scurgerilor de monoxid de carbon. Măsurătorile efectuate, în condițiile în care toate ușile și ferestrele școlii au fost închise, au semnalat o creștere a valorilor monoxidului de carbon în unele încăperi ale școlii, inclusiv în clasele în care a avut loc incidentul. Verificările au stabilit că în incinta școlii respective sunt amplasate două centrale termice, care reprezintă posibila cauză a scurgerii de monoxid de carbon.Până la finalizarea verificărilor tehnice și remedierea situației, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat factorilor responsabili închiderea respectivei unități de învățământ.În vederea evitării apariției unor situații similare, Ministerul Afacerilor Interne recomandă tuturor unităților de învățământ, care folosesc același tip de surse de încălzire, efectuarea de verificări amănunțite a centralelor și instalațiilor termice. Vicepremierul Gabriel Oprea va înainta raportul complet privind circumstanțele producerii evenimentului de astăzi Prim-ministrului Victor Ponta.