Verificări privind evidența persoanelor

Structurile de evidență a persoanelor și administrare a bazelor de date din Ministerul Afacerilor Interne efectuează în această perioadă verificări în Registrul național de evidența populației privind datele de stare civilă și domiciliul persoanelor, acest demers fiind parte a măsurilor luate pentru buna desfășurare a procesului electoral.Ca urmare a verificărilor efectuate în cazul persoanelor cu vârsta mai mare de 100 de ani, s-au actualizat bazele de date pentru 1.563 persoane despre care s-au obţinut documente care atestă decesul. Datele de referinţă au fost comunicate Autorităţii Electorale Permanente, astfel încât aceste persoane nu vor mai fi prezente pe listele electorale.În acelaşi context, serviciile publice comunitare de evidența persoanelor continuă verificările privind alte 1.014 persoane cu vârsta de peste 100 de ani despre care, deşi nu au fost obținute acte care să certifice decesul, există informaţii că au încetat din viață, respectiv nu se mai află la domiciliu și nici nu au fost identificate rude, vecini sau apropiați care să cunoască situația acestora. Totodată, sunt în desfășurare verificări cu privire la situațiile în care mai multe persoane și-au stabilit reședința la aceeași adresă sau în cazul persoanelor care în mod repetitiv își stabilesc reședința în perioada pre-electorală. Pentru aceste verificări vor fi analizate situaţiile privind stabilirea reședinței înregistrate în anii electorali precedenți. O prioritate a serviciilor publice comunitare de evidența persoanelor rămâne eliberarea actelor de identitate celor care nu au astfel de documente, în acest sens fiind derulate atât acțiuni de informare a populației, cât și deplasări în teritoriu cu stațiile mobile, pentru emiterea actelor de identitate.De la începutul anului și până în prezent au fost eliberate peste 780.000 de cărți de identitate și s-au desfășurat peste 1.800 de deplasări cu stația mobilă în localități izolate, ori aflate la distanţe mari faţă de serviciile de profil, respectiv la persoanele netransportabile, ocazie cu care s-au emis peste 7.600 de acte de identitate și alte peste 2.000 de cărți de identitate provizorii pentru persoanele fără domiciliu.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut