Verificări şi controale ale Poliţiei Capitalei în pieţe din Bucureşti

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au acţionat, în zilele de 26 şi 27 aprilie a.c., în pieţe din sectoarele 3 şi 5, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, premergător şi în perioada Sărbătorilor Pascale, dar şi pentru prevenirea şi descurajarea faptelor de natură penală şi contravenţională.Acţiunea a avut drept scop asigurarea unui climat de siguranţă publică şi protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit în perioada Sărbătorilor Pascale precum şi a combaterii fenomenului infracțional, desfăşurându-se pe două paliere:• pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale şi a comerţului cu produse contrafăcute;• pe linia combaterii faptelor care aduc atingere comerţului cu produse alimentare.Au fost verificate persoane fizice şi juridice ce comercializează produse specifice perioadei, atât pentru identificarea celor care încalcă legea, dar îndeosebi pentru siguranţa că produsele puse în vânzare sunt conforme şi nu sunt de natură a prejudicia consumatorii.Astfel, au fost întocmite patru dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală şi au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 43.000 de lei. Totodată, au fost indisponibilizate în vederea confiscării peste 800 kg de carne, ce era păstrată în condiţii improprii comerţului sau avea termenul de valabilitate expirat, peste 300 kg de peşte şi produse din peşte, aproximativ 100 de litri de alcool şi peste 9.000 de ţigarete.La controale au participat şi reprezentanţi ai A.N.S.V.S.A.Exemple:La un punct de lucru al unei societăţi comerciale din sectorul 3 s-a constatat faptul că reprezentantul acesteia nu poate prezenta documente de provenienţă pentru cantitatea de 670 kg mezeluri, în valoare de 16.545 de lei şi 580 de ouă în valoare de 464 de lei, marfa astfel identificată fiind indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.În urma controlului efectuat la un punct de lucru al unei alte societăţi comerciale, situat într-un complex agroalimentar din sectorul 3, s-a constatat faptul că reprezentantul acesteia nu poate prezenta documente de provenienţă pentru cantitatea de 312 kg peşte, în valoare de 5.826 de lei şi 21 kg icre, în valoare de 5.420 de lei, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală iar marfa depistată fiind indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.Acțiunea se circumscrie activităţilor dispuse de Ministerul Afacerilor Interne şi Poliţia Română pentru asigurarea unui climat de liniște publică, protecția cetățeanului față de practicile comerciale ilicite și însănătoșirea mediului de afaceri.D.G.P.M.B. – Serviciul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut