În urma semnalării prezenței unui proiectil neexplodat în perimetrul șantierului din apropierea Palatului Parlamentului, viceprim-ministrul pentru siguranță națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a activat Centrul Operațional de Comandă al MAI pentru a se interveni în mod integrat și operativ pentru îndepărtarea oricărui potențial risc.În cel mai scurt timp o echipă pirotehnică a Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență de la Ciolpani a fost alarmată și s-a deplasat în zona respectivă.Conform procedurilor, până la ajungerea echipei de pirotehniști, cu ajutorul forțelor de Jandarmerie s-a asigurat un perimetru de siguranță, iar echipaje ale Poliției Rutiere au deviat traficul din zonă.Echipa de pirotehniști ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au verificat întreaga zonă, fără a fi identificate alte elemente de muniție. Totodată, verificările au vizat identificarea și a altor stări de potențial pericol și s-au luat măsurile necesare, conform procedurilor standard.Proiectilul exploziv cu focos, calibru 100 mm, a fost ridicat și transportat în condiții de siguranță la Unitatea Specială de Intervenție de la Ciolpani, unde urmează să fie distrus.Întreaga operațiune de verificare a zonei și de transport a proiectilului s-a încheiat în 2 ore și a decurs în condiții de deplină siguranță, neexistând niciun pericol pentru cetățeni.