Duminică, 13 septembrie a.c., viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel OPREA, a participat la ceremonia organizată cu ocazia Zilei Pompierilor din România. Cu acest prilej viceprim-ministrul pentru securitate națională a acordat titlul Pompierul de Onoare al anului, plutonierului major Midrigan Filip-Mihai din cadrul ISU Sibiu pentru prezența de spirit dovedită în îndeplinirea unei misiuni de stingere a incendiului, în urma căreia au fost salvați 25 de adulţi şi 4 copii. Totodată, vicepremierul Gabriel OPREA a înmânat distincția Salvatorul de Onoare al anului, plutonierului major Baută Ştefan din cadrul ISU Bucureşti – Ilfov, care aflându-se în timpul liber, a intervenit pentru acordarea primului ajutor pentru patru victime ale unui accident rutier, până la transportul acestora la unitățile spitalicești. În cadrul ceremonialului, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel OPREA a transmis mesajul său de respect și apreciere pentru pompierii români. Redăm, în continuare, integral, alocuțiunea adresată cu această ocazie: “Pentru pompierii militari, 13 septembrie este o sărbătoare a onoarei, a mândriei și a tradiției instituționale. Pentru români, 13 septembrie este o sărbătoare a triumfului vieții, a recunoștinței pe care o purtăm acestor eroi ai zilelor noastre.Prin misiunile complexe pe care le desfășurați în sprijinul comunităților pe care le slujiți, reprezentați una dintre structurile de bază din domeniului securității naționale. Misiunile pompierilor militari nu înseamnă doar stingerea incendiilor. Riscurile și vulnerabilitățile la adresa securității publice s-au diversificat, iar structurile pentru situații de urgență s-au adaptat acestor noi tipuri de misiuni.Respect eforturile pe care le faceți în fiecare zi în lupta pentru salvarea de vieți și tocmai de aceea noi, cei care conducem domeniul securității naționale, trebuie să ne asigurăm că aceste eforturi sunt răsplătite pe măsura importanței sociale a muncii dumneavoastră.Am susținut și voi susține întotdeauna un sistem de salarizare și de pensii decente pentru militari, pentru pompieri, polițiști și ceilalți angajați din instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională. În plan logistic, așa cum a spus și colegul meu doctorul Arafat, au fost alocate sume importante pentru dotarea cu autospeciale a structurilor de intervenție în situații de urgență, la care s-au adăugat şi alte mijloace tehnice de intervenție achiziționate prin programe europene. Anul acesta, 156 de autospeciale au intrat în dotarea inspectoratelor pentru situații de urgență, la care se adaugă alte 25 de mașini de mare capacitate pentru transport de persoane și victime multiple. Ca de fiecare dată, în cadrul unei astfel de ceremonii îi evidențiem pe acei colegi care s-au distins prin curaj și spirit de sacrificiu în misiunile de zi cu zi și care reprezintă un exemplu de urmat. Îi felicit pe cei doi colegi – pompieri salvatori premiaţi astăzi pentru curajul și profesionalismul lor și am convingerea că asemenea lor sunt mulți colegi pompieri.Asumarea riscurilor este o decizie conștientă pe care o luați în fiecare zi, înaintea fiecărei misiuni. Pentru această atitudine bărbătească și responsabilă, aveți toată recunoștința mea și a conducerii Ministerului Afacerilor Interne. În lupta pentru salvarea vieţii, în lupta cu minutele, pompierii militari au plătit tributul suprem, oferindu-ne nouă tuturor exemplul curajului și sacrificiului lor. Gândurile noastre se îndreaptă astăzi către cei care și-au dat viața, către acești eroi căzuți la datorie. În memoria pompierilor militari care și-au pierdut viața în misiuni de salvare, vă invit să ținem un moment de reculegere.Domeniul gestionării situațiilor de urgență este unul al oamenilor inteligenți și adaptabili, al profesioniștilor curajoși și patrioți, chemați să intervină în cele mai dificile situații. Am încredere în capacitatea instituţională pe care pompierii militari o au în gestionarea situaţiilor de urgenţă şi mă bazez pe dumneavoastră şi pe seriozitatea militară care vă caracterizează. Cu ocazia Zilei Pompierilor, vreau să vă felicit, să vă urez succes și să vă mulțumesc în numele meu, al Guvernului României, în numele tuturor românilor pentru dăruirea cu care vă faceți datoria faţă de ţară şi faţă de români. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”La evenimentul prilejuit de sărbătorirea Zilei Pompierilor din România au mai participat secretarii de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne Raed ARAFAT și general magistrat Ilie BOTOȘ, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență – colonel Nicolae CORNEA, chestor general de poliție Petre TOBĂ – șeful Poliției Române, precum și alți oficiali din cadrul administrației centrale și locale.** *Pentru recompensarea efortului profesional depus şi a rezultatelor obţinute în îndeplinirea misiunilor încredinţate, cu ocazia „Zilei de 13 septembrie 2015 – Ziua Pompierilor din România”, au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim, 272 ofiţeri, maiştrii militari şi subofiţeri din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţile subordonate.