Videoconferinţă cu prefecţii condusă de ministrul Gabriel Berca

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a solicitat prefecţilor, astăzi, 23 februarie a.c., în cadrul unei videoconferinţe, să fie pregătiţi pentru a interveni în cazul producerii unor inundaţii, chiar dacă nu există un risc iminent pentru producerea unor astfel de fenomene în perioada următoare.Ministrul le-a cerut prefecţilor să facă o evaluare o zonelor cu risc potenţial de producere a inundaţiilor şi să identifice de urgenţă zonele vulnerabile.„Vreau să spun foarte clar că, în acest moment, nu există un risc iminent de inundaţii, însă trebuie să fim pregătiţi. Vă rog să luaţi legătura cu toate primăriile din judeţele dumneavoastră, iar în baza Manualului Prefectului şi Manualului Primarului să intrăm în linie dreaptă cu pregătirea pentru eventuale situaţii de urgenţă”, a declarat ministrul Gabriel Berca. Ministrul a solicitat şi o evaluare la nivel judeţean, prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă, a materialelor necesare pentru intervenţii în cazul producerii unor astfel de fenomene, iar situaţiile să fie transmise primăriilor.În cadrul videoconferinţei, s-a mai stabilit că, pe baza informărilor primite periodic de la Administraţia Naţională de Meteorologie, prefecţilor să le fie puse la dispoziţie, la fiecare 3 zile, actualizări ale prognozei meteo.De asemenea, ministrul Administraţiei şi Internelor a subliniat obligativitatea participării reprezentanţilor autorităţilor locale la cursurile organizate de specialiştii I.G.S.U. pe tema intervenţiei în situaţii de urgenţă, iar cei care refuză să se implice în astfel de activităţi, vor fi sancţionaţi conform legii.Ministrul Gabriel Berca a dispus prefecţilor din judeţele afectate de fenomenele meteorologice să transmită la nivel central evaluări ale daunelor produse de la nivel teritorial, astfel încât să poată fi obţinut sprijin prin Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, dacă sunt întrunite condiţiile.Autorităţilor locale şi structurilor judeţene subordonate M.A.I. li s-a recomandat să intervină punctual în zonele în care zăpada este foarte mare, mai ales în curţile oamenilor, astfel încât gospodăriile să nu fie afectate la topirea zăpezilor. Imagini video videoconferinţă cu prefecţii


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut