Videoconferință cu prefecții și șefii structurilor centrale și teritoriale ale MAI

Duminică, 3 ianuarie a.c., ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a condus o videoconferință cu prefecții și șefii structurilor centrale și teritoriale ale MAI, pentru dispunerea măsurilor preventive în contextul atenționării de Cod Galben de ninsori și vânt puternic care intră în vigoare de astăzi în 10 județe din Sudul și Sud-vestul țării.În cadrul videoconferinței s-a cerut prefecților și tuturor autorităților cu responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență de la nivel teritorial să coopereze și să acționeze din timp, pentru a nu expune populația unor situații de pericol. ”Obiectivul nostru este să nu avem persoane înzăpezite, blocate în trafic și expuse unor situații de risc și de aceea vreau să intervenim rapid și să avem o atitudine preventivă, de informare a populației, a conducătorilor auto, atât în ceea ce privește circulația rutieră, dar și pe parte de situații de urgență”, a subliniat ministrul afacerilor interne.Ministrul Petre Tobă a solicitat prefecților, în calitate de președinți ai comitetelor județene pentru situații de urgență, dar și Poliției să monitorizeze modul de derulare a contractelor de deszăpezire, reamintind că toate contractele de deszăpezire sunt publice și pot fi consultate pe site-urile instituțiilor prefectului, cunoscându-se foarte bine cui aparține responsabilitatea și care sunt condițiile contractuale.Pentru această perioadă, în cele 10 județe aflate sub atenționare meteo, Ministerul Afacerilor Interne este pregătit să intervină în sprijinul autorităților locale cu aproximativ 3.500 de pompieri, polițiști și jandarmi, care au la dispoziție aproape 900 de mijloace. În funcție de evoluția condițiilor meteo este pregătită o rezervă de peste 5.600 de forțe.În condițiile temperaturilor deosebit de scăzute prognozate de meteorologi, este important ca la nivelul fiecărei comunități să fie asigurată funcționarea sistemelor de utilități publice – apă, căldură și gaze, iar echipele de intervenție să fie pregătite în cazul apariției unor deficiențe cauzate de vremea severă.În cadrul videoconferinței, prefecții din cele 10 județe aflate sub Cod Galben de ninsoare au menționat că au fost efectuate verificări în teren ale tuturor capacităților de intervenție din bazele de deszăpezire aflate pe raza fiecărui județ și că pentru toate segmentele de drumurile naționale și județene sunt încheiate contracte de deszăpezire. Ministrul afacerilor interne a atenționat că în cursul zilei de astăzi valorile de trafic vor fi mai mari decât în mod obișnuit, având în vedere că foarte mulți români se întorc din minivacanță, sens în care a cerut conducătorilor auto să circule cu prudență și numai dacă au mașinile echipate corespunzător pentru condiții de iarnă.La videoconferința organizată la sediul Ministerului Afacerilor Interne au participat reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, CNADNR, Ministerului Energiei, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerului Apărării Naționale și Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și de la alte instituții cu atribuții pentru intervenția în situații de urgență.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut