Videoconferință cu prefecții și șefii structurilor MAI pentru pregătirea gestionării situațiilor de urgență

Videoconferință operativă la MAI pentru pregătirea gestionării situațiilor de urgență care ar putea apărea de mâine seară în județele unde sunt emise avertizări meteorologice de viscol și ninsori.Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a cerut informarea permanentă a populației, intervenția rapidă pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice și monitorizarea modului de derulare a contractelor de deszăpezire. Vineri, 15 ianuarie a.c., ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a condus la sediul MAI, o ședință tehnică, în sistem de videoconferință, cu prefecții și șefii structurilor centrale și teritoriale ale MAI, pentru dispunerea măsurilor preventive în contextul avertizărilor Cod galben și Cod Portocaliu de intensificare a vântului, ninsori și viscol, emise astăzi de Administrația Națională de Meteorologie.În cadrul ședinței, ministrul Petre Tobă a dispus ca în toate județele aflate sub avertizare meteo să fie activate comitetele județene pentru situații de urgență, iar acestea să aibă în atenție zonele cunoscute, conform analizei de risc efectuată la nivelul ultimilor 5 ani, ca fiind cu risc de înzăpezire. Un accent deosebit va fi pus pe informarea permanentă a cetățenilor pentru evitarea unor situații de pericol pentru populație.Ministrul afacerilor interne a cerut Poliției Române să monitorizeze cu atenție modul de derulare a contractelor de deszăpezire și să dispună măsurile legale, conform legii, față de operatorii economici care au contractat astfel de servicii.În condiții de viscol puternic, Poliția Rutieră, împreună cu administratorii drumurilor, va lua măsuri preventive de închidere temporară a drumurilor pe care nu se mai poate circula în condiții de siguranță și va îndruma conducătorii auto pe rutele ocolitoare.Orice decizie de restricționare temporară a circulației va fi adusă la cunoștința opiniei publice. Ministerul Afacerilor Interne este pregătit să intervină în aceste zile, în sprijinul autorităților locale, cu aproximativ 22.000 de pompieri, polițiști și jandarmi, care au la dispoziție aproape 5.000 de mijloace, aceste forțe și mijloace putând fi suplimentate, în funcție de evoluția condițiilor meteo.La ședința organizată la Ministerul Afacerilor Interne au participat reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, ai Ministerului Energiei, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Administrației Naționale de Meteorologie, Ministerului Apărării Naționale, precum și ai altor instituții cu atribuții pentru intervenția în situații de urgență.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut