Videoconferință tehnică privind măsurile din competența structurilor de ordine publică pentru desfășurarea scrutinului electoral din data de 9 iunie 2024

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a organizat ieri, 6 iunie 2024, o ședință cu reprezentanții structurilor de ordine publică de la nivel central și din teritoriu.

Ultimele detalii privind măsurile de ordine publică pentru perioada 8-9 iunie

În cadrul ședinței, organizată în sistem videoconferință, au fost stabilite ultimele detalii privind măsurile dispuse pentru asigurare ordinii publice în zona secțiilor de votare și a birourilor electorale în perioada desfășurării scrutinului electoral de la finalul acestei săptămâni.

De asemenea, au fost analizate și aspecte privind situația operațională la zi în domeniul de competență al structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

,,Vă rog să vă considerați, toți, în stare de alertă, la datorie, pentru a ne îndeplini obiectivele. Sigur că principalul obiectiv e desfășurarea în bune condiții a alegerilor, respectarea legii,  păstrarea ordinii și liniștii publice pentru ca cetățeanul, cetățenii, să-și exercite dreptul constituțional fundamental la vot liber, nestingherit.”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

În continuare, ministrul a subliniat faptul că misiunile trebuie desfășurate cu deplină legalitate și imparțialitate.

Vreau să mă refer la (zona n.n.) strict tehnică și legală, care, repet, ține de credibilitatea Ministerului Afacerilor Interne că își poate îndeplini misiunea legală, că poate fi imparțial politic, imparțial politic, echidistant, că nu se amestecă în niciun fel de joc politic și că, într-adevăr, mai presus de orice și de oricine în țara asta este legea și legea sunteți dumneavoastră, dumneavoastră sunteți gardienii legii. Pentru niciun motiv, nimeni nu are voie să abdice de la această calitate de gardian al legii.”

Măsurile preventive, misiune prioritară pentru angajații MAI

Pentru creșterea capacității de reacție, de la nivel central vor fi trimiși în teritoriu ofițeri care să monitorizeze implementarea măsurilor stabilite. Monitorii au fost prezenți la ședința derulată astăzi, aceștia fiind ofițeri cu experiență în domeniul lor de activitate și cu capacitatea dovedită de a coordona acțiuni de amploare.

“Din punct de vedere tehnic suntem pregătiți. Am cerut ca până la finele campaniei electorale, respectiv sâmbătă dimineață, la ora 7, atenția să fie una ridicată din perspectiva prevenirii oricăror incidente.

Este foarte important să prevenim aceste incidente, iar odată cu acel moment, ora 7, să ne canalizăm pe celelalte activități specifice, pe activitatea de menținere, activitatea de transport către secțiile de votare, care se va realiza până la ora 18, în ziua de sâmbătă și luăm în pază secțiile de votare la nivel național. , le-a transmis angajaților MAI Secretarul de Stat Bogdan Despescu.

Prioritatea angajaților MAI este prevenirea incidentelor grave și intervenția rapidă, astfel încât să nu fie situații de natură să afecteze procesul electoral, integritatea cetățenilor și a bunurilor private ori publice.

Tags

Poliția Română 

Jandarmeria Română 

Poliția de Frontieră 

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență 

Inspectoratul General pentru Imigrări

Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne 

***

Ministerul Afacerilor Interne acționează pentru protejarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, apărarea proprietății publice și private, protecția civilă și gestionarea situațiilor de urgență, menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, respectarea regimului juridic la frontierele de stat, gestionarea statutului juridic al străinilor și îndeplinirea altor atribuții potrivit legii.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut