Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Bogdan Tohăneanu, a avut miercuri, 19 februarie a.c., o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai autorităţilor germane de aplicare a legii din Köln, Düseldorf şi Duisburg, în cadrul unei vizite de lucru pe care acesta o efectuează în Republica Federală Germania.Cu această ocazie, oficialul M.A.I. s-a întâlnit cu preşedintele Prezidiului de Poliţie Köln, domnul Wolfgang Albers. În cadrul întrevederii au fost discutate aspecte legate de acţiunile operative desfăşurate în luna decembrie 2013, în scopul prevenirii şi combaterii criminalităţii generate de unii cetăţeni români pe teritoriul Republicii Federale Germania.Oficialul german a transmis părţii române aprecierile favorabile existente la nivelul opiniei publice cu privire la colaborarea dintre cele două state. În acest context, a fost subliniat în mod deosebit sprijinul pe care poliţiştii români l-au acordat ofiţerilor germani pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii într-o serie de oraşe din landul Renania de Nord-Westfalia.În cadrul întrevederii, partea română şi-a exprimat disponibilitatea de a trimite, şi în luna februarie, o nouă echipă de poliţişti, demersul înscriindu-se în ansamblul de măsuri comune menite a eficientiza activitatea de prevenire şi combatere a criminalităţii generate de unii cetăţeni români. Pe agenda vizitei de lucru mai este inclusă şi o întâlnire a oficialului român cu secretarul de stat în cadrul Ministerului Internelor şi Comunelor din landul Renania de Nord-Westfalia, domnul Bernhard Nebe. Cei doi demnitari vor analiza atât stadiul la zi al colaborării româno-germane în domeniul afacerilor interne, cât şi modul în care se derulează cooperarea poliţienească cu autorităţile germane, inclusiv cea realizată prin intermediul ataşatului de afaceri interne. Discuţiile vor aborda şi tema activităţilor ce urmează a fi desfăşurate în comun de cele două părţi în perioada următoare.Aspectele practice ale conlucrării poliţieneşti şi măsurile ce ar putea fi întreprinse de către poliţiştii români şi germani în vederea eficientizării activităţilor de prevenire şi combatere a criminalităţii vor fi abordate în cadrul întâlnirii pe care secretarul de stat Bogdan Tohăneanu o va avea în cursul aceleaşi zile cu domnul Rüdiger Wollgramm, adjunct al Preşedintelui Poliţiei Duisburg.În acest context, cei doi oficiali vor analiza şi evalua rezultatele misiunilor operative de asistenţă şi sprijin desfăşurate în cursul lunii decembrie 2013 de către poliţiştii români la Duisburg.