Vizită de lucru la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” a unei delegații din Germania

În perioada 18 – 19 iunie a.c., la sediul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” are loc vizita de lucru a unei delegații din cadrul Şcolii Superioare pentru Administraţie Publică şi Aplicare a Legii din Bavaria, Germania, condusă de Hermann Vogelgsang, Friedrich Mulder şi responsabilul cu relaţiile internaţionale dr. Holger Nitsch. În programul vizitei au fost cuprinse întrevederi cu rectorul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, chestor de poliție prof.univ.dr. Gheorghe Popa, dar și cu membrii din conducerea instituției.În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte legate de elaborarea unui proiect de protocol de colaborare între cele două instituții, document ce vizează pregătirea cadrelor şi schimbul de experienţă între profesori şi studenţi. Conducerea Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, acordă o deosebită atenţie posibilităţilor de dezvoltare a cooperării interuniversitare, între cele două instituții de învățământ, sens în care, programele educaționale elaborate la nivelul Academiei vizează o corelare cu programele europene de formare profesională.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut