Aproape 70.000 de kilograme de azotat de amoniu transportate cu trei tiruri printr-o firmă „fantomă”, au fost ridicate în vederea confiscării, de poliţiştii de investigare a fraudelor bihoreni.Miercuri, 30 noiembrie a.c., o echipă de control formată din poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Salonta şi poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au depistat şi oprit în trafic, în zona Punctului de Trecere a Frontierei Salonta, trei autotrenuri aparţinând unor firme de transport din Ungaria, conduse de cetăţeni ungari.În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat că cele trei autotrenuri transportau în total 69.300 kg. de azotat de amoniu de la o societate comercială cu sediul în judeţul Arad, administrată de un cetăţean ungar, către o firmă din Ungaria. De asemenea, s-a stabilit că marfa provenea, de fapt, din Ungaria, fiind transbordată în aceeaşi seară din alte mijloace de transport din Ungaria, în cele în care a fost identificată. Totodată, s-a stabilit că societatea din Arad avea un comportament specific firmelor „fantomă”, nu desfăşura niciun fel de activitate la sediul social declarat şi nici nu avea declarat punct de lucru în municipiul Salonta, locul transbordării mărfii.Poliţiştii bihoreni au luat măsura confiscării întregii cantităţi de azotat de amoniu, în valoare totală de 104.000 de lei, iar societatea comercială arădeană a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 8.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 12/1990 rep..Centrul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.R.