Ziua internationala pentru sustinerea victimelor torturii – seminar la Academia de Politie

Vineri, 26 iunie 2009, la sediul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, s-a desfăşurat un seminar dedicat Zilei Internaţionale pentru Susţinerea Victimelor Torturii, activitate organizată de Biroul de Informare al Consiliului Europei la Bucureşti, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” şi Societatea Independentă Română a Drepturilor Omului, în parteneriat cu The Epoch Times.La lucrările seminarului au participat Jan Sorensen – reprezentant rezident al Programului Naţiunilor Unite în România, Mariana Niţelea – directoare a Biroului de Informare al Consiliului Europei la Bucureşti, Flavian Popa – reprezentant al Agentului Guvernamental Român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, secretar de stat Mihail Profir Stelian Gondoş – adjunct al Avocatului Poporului, Csaba Asztalos – preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, prof. univ. dr. Iamandi Luca – rectorul Academiei de Poliţie, prof. univ. dr. Barbu Vlad – prorector al Academiei de Poliţie, studenţi ai Facultăţii de Sociologie din Universitatea Bucureşti şi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, reprezentanţi ai unor instituţii naţionale, ai societăţii civile şi mass-media.„Tortura – o problemă pe agenda Naţiunilor Unite”, „Consiliul Europei şi prevenirea torturii – 60 de ani de activitate”, „Importanţa măsurilor de prevenţie a torturii – mecanisme judiciare şi de reglementare în sistemul Consiliului Europei”, „Securitatea umană – modele noi şi vechi”, „Rolul ONG-urilor ca partenere în eradicarea fenomenului torturii”, „Respectarea drepturilor omului în cazul persoanelor private de libertate aflate în penitenciarele din România” au fost câteva din temele prezentate în cadrul seminarului.***Fenomenul atroce al practicării torturii, cu urmări devastatoare asupra victimelor, a determinat comunitatea internaţională să adopte măsuri care au statuat dreptul de a nu fi supus torturii ca parte a dreptului imperativ alături de dreptul la viaţă (categorii de drepturi nederogabile), iar practica torturii să fie interzisă şi în condiţii de război.Prin Rezoluţia 52/149 din 12.12.1997, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a proclamat ziua de 26 iunie ca Zi Internaţională în Sprijinul Victimelor Torturii, cu scopul de a contribui la eliminarea totală a torturii ca practică în condiţii de conflict armat sau de pace şi de a asigura aplicarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane ori degradante.În Europa, Consiliul Europei a interzis tortura prin art. 3 al Convenţiei europene a drepturilor omului şi a instituit un mecanism nejudiciar de prevenţie prin Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a tratamentelor şi pedepselor inumane sau degradante.ACADEMIA DE POLITIE „ALEXANDRU IOAN CUZA” – BIROUL RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut