ZIUA NAŢIONALĂ FĂRĂ TUTUN – 21 NOIEMBRIE 2013

Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din noiembrie, printr-o iniţiativă de a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor. Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin intermediul centrelor sale de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, foloseşte acest prilej pentru a derula, la nivel naţional, activităţi de informare asupra riscurilor consumului de tutun şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă, precum şi pentru a sensibiliza populaţia cu privire la necesitatea respectării cadrului legislativ care interzice fumatul în spaţiile publice.Având ca temă „Interziceţi publicitatea, finanţarea şi promovarea tutunului!”, Agenţia Naţională Antidrog organizează astăzi, 21 noiembrie a.c., în intervalul orar 12.00 – 17.00, în Spaţiul Comercial –CORA Lujerului, activităţi specifice de marcare a Zilei Naţionale fără Tutun.Evenimentul este organizat de Agenţia Naţională Antidrog, cu sprijinul Galeriei Cora Lujerului şi Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, şi cuprinde o expoziţie de pictură şi grafică cu lucrările elevilor din toată ţara, difuzare de spoturi realizate de elevi, testarea capacităţii pulmonare şi activităţi de informare cu privire la riscurile fumatului. * * * CONSECINŢE ALE CONSUMULUI DE TUTUN• Tutunul cauzează anual moartea a peste 6 milioane de oameni, dintre care peste 5 milioane sunt fumători şi foşti fumători;• În România, 15% dintre decese sunt cauzate de fumat (24% la bărbaţi şi 6% la femei);• Mortalitatea prin cancer pulmonar, boală despre care 98,3% dintre adulţii români ştiu că este provocată de fumat, aproape s-a triplat în ultimii 25 de ani;• Factorii de risc care conduc la consumul de tutun sunt: debutul timpuriu al consumului de tutun, normele sociale favorabile comportamentelor de consum, disponibilitatea produselor din tutun, atitudini şi comportamente familiale permisive faţă de consumul de tutun, absenţa unor legături familiale de tip emoţional-suportiv, anturajul;• Fumatul pasiv, unul dintre cele mai grave efecte ale fumatului – inhalarea fumului de ţigară de către persoanele nefumătoare, un comportament la fel de nociv; • Fumatul pasiv este tot mai frecvent recunoscut ca factor de risc la locul de muncă şi ca o ameninţare la adresa sănătăţii publice;• Numeroase studii arată că fumatul pasiv este o cauză a bolilor cardiace şi a cancerului pulmonar la adulţii expuşi; • Specialiştii consideră că expunerea femeilor însărcinate la fumul de ţigară determină o greutate scăzută a copilului la naştere.Ca răspuns instituţional de prevenire a consumului de tutun, Agenţia Naţională Antidrog recomandă o serie de factori de protecţie, precum:  Canalizarea curiozităţii prin informare cu privire la riscurile asociate consumului de tutun; Promovarea educaţiei prin valori şi atitudini care denotă respect şi responsabilitate pentru sănătatea proprie; Dezvoltarea abilităţilor sociale ca suport atitudinal şi comportamental autonom şi raţional faţă de ceilalţi; Protejarea oamenilor şi în special a copiilor faţă de consecinţele consumului de tutun; Oferirea de ajutor fumătorilor în vederea renunţării la fumat; Promovarea alternativelor sănătoase de petrecere a timpului liber. A.N.A. – Compartimentul Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut