Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile BLAGA, a participat la festivitatea prilejuită de aniversarea Zilei Paşaportului Românesc.Cu această ocazie, ministrul Vasile Blaga a precizat că, în momentul de faţă, „avem unul dintre cele mai performante documente de călătorie din Europa”.În acelaşi context, ministrul Administraţiei şi Internelor a solicitat reprezentanţilor Direcţiei Generale de Paşapoarte continuarea demersurilor pentru îmbunătăţirea serviciilor publice oferite cetăţenilor. Referindu-se la noul model de paşaport simplu românesc, directorul Direcţiei Generale Paşapoarte, chestor de poliţie Aurel-Vasile SIME, a declarat că “punerea în circulaţie a paşaportului electronic constituia o obligaţie asumată de România, potrivit calităţii sale de stat membru al Uniunii Europene”. * * *Data aniversară a Zilei Paşaportului Românesc a fost aleasă 19 martie, având în vedere promulgarea, prin Înaltul Decret regal numărul 1758 din 19 martie 1912, a „Legii asupra paşapoartelor”, prima lege modernă în domeniu.„Liberate de ministerul de interne şi de prefecţii de judeţe, paşapoartele” acelor vremuri aveau formatul „unei cărţi mici portative”, de dimensiunile 9 cm pe 13 cm şi erau „compuse din 20 de pagini numerotate”. Fiecare pagină avea un „fond încadrat, compus cu motive naţionale în culoarea liliacului deschis, făcând să iasă în aparenţă marca ţării şi având deasupra cuvântul „România” iar dedesubt cuvântul „Pasport”. * * *La data de 31 decembrie 2008, Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul MAI a emis primul specimen de paşaport electronic simplu românesc.Elementul de noutate constă în introducerea mediului electronic de stocare (cip-ul). Acesta include datele personale existente în fila informatizată: nume, prenume, data naşterii, codul numeric personal, termenul de valabilitate al documentului, organul emitent, cetăţenia. De asemenea, acesta conţine imaginea facială şi impresiunile digitale a 2 degete pereche de la ambele mâini, excepţie făcându-se în cazul minorilor cu vârsta sub 6 ani şi al persoanelor pentru care prelevarea amprentelor digitale este fizic imposibilă.Paşaportul electronic are, în total, 50 elemente de siguranţă, spre deosebire de cel vechi care avea 32 astfel de elemente. Acesta din urmă rămâne însă valabil până la expirare.Până în prezent, aproape 76.000 cetăţeni români au solicitat paşapoarte electronice. DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE