Ziua Poliţiei sărbătorită şi de poliţişti ai misiunii EULEX

Cu prilejul Zilei Poliţiei Române, la sfârşitul săptămânii trecute, o delegaţie a Inspectoratului General al Poliţiei Române, condusă de comisar-şef de poliţie Ion PANTILIE, directorul Direcţiei Cabinet, s-a deplasat în provincia Kosovo, pentru a participa la festivităţile organizate de contingentul român de poliţie din Misiunea EULEX.Şeful delegaţiei a prezentat mesajul inspectorului general al Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Petre TOBĂ şi a înmânat ofiţerilor participanţi la eveniment distincţii, medalii şi diplome, pentru contribuţia adusă la creşterea prestigiului Poliţiei Române la nivel internaţional, în special în zona Balcanilor de Vest. De asemenea, au fost avansaţi în grad mai mulţi poliţişti.Totodată, delegaţia română a avut o serie de alte întâlniri de lucru cu şeful Biroului de Legătură al României la Priştina, Dănuţ Maftei, cu reprezentanţi ai Jandarmeriei şi Armatei Române care participă la aceeaşi misiune internaţională de menţinere a păcii, sub egida Uniunii Europene. În context, a fost reliefată buna colaborare între toate instituţiile care reprezintă România în misiune.* * *Poliţiştii români participanţi la Misiunea EULEX activează în cadrul mai multor departamente: Unitatea de Investigare a Criminalităţii Economico-Financiare, Unitatea de Investigare şi Combatere a Criminalităţii Organizate (investigarea şi combatere traficului de persoane, traficului de droguri, criminalităţii informatice, etc.), Unitatea de Investigare a Crimelor de Război, Unitatea de Îndrumare, Instruire, Suport şi Training pentru Ofiţerii de Poliţie şi, nu în ultimul rând, Unitatea Specială de Poliţie, cu atribuţii de protecţie a persoanelor, demnitarilor şi delegaţiilor străine.De nenumărate ori, ei s-au evidenţiat, prin dăruirea şi profesionalismul dovedite în numeroase situaţii dificile şi cu prilejul unor cazuri deosebite pe care le-au rezolvat, fapte ce au atras aprecierile unanime ale colegilor străini şi şefilor misiunii.De remarcat unul dintre cazurile recent soluţionate: urmare a investigaţiilor efectuate de ofiţerii români, au fost emise mandate de arestare pentru şase persoane suspectate de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup de criminalitate organizată, spălare de bani, evaziune fiscală, contrabandă şi desfăşurarea de activităţi economice fără licenţă. Prin săvârşirea acestor infracţiuni a fost creat un prejudiciu de aproximativ 2,5 milioane de euro.Imaginile video vor putea fi vizionate accesand site-ul www.politiaromana.roCENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICEE-mail: presa@politiaromana.roTelefon: / Fax: 021-316.66.65


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut