Ministerul Administraţiei şi Internelor şi-a deschis porţile, astăzi, 30 mai 2009, pentru copii şi pentru publicul larg. Acţiunea s-a desfăşurat în intervalul orar 10.00 – 14.00 şi a beneficiat de prezenţa a peste 500 de vizitatori.Aproximativ 350 de elevi din şcolile bucureştene şi 150 de adulţi au putut vizita Sala de Marmură, Sala de briefing, Cabinetul ministrului, Sala de Protocol, Holul Central, precum şi Balconul situat la etajul 1 de unde, în urmă cu 20 de ani, s-a aprins flacăra Revoluţiei în Capitală.Evenimentul, organizat în premieră de către MAI, s-a desfăşurat ca o lecţie de istorie, ca o paralelă între anii 1989 – 2009, care a pus în evidenţă evoluţia Ministerului Administraţiei şi Internelor, materializată prin evoluţia principalelor sale structuri, pe parcursul a 20 de ani. Poliţia, Poliţia de Frontieră, Jandarmeria şi IGSU au prezentat uniformele acestor structuri de-alungul timpului, precum şi o parte din logistica actuală. Informaţii de backgroundÎn anul 1912 s-a pus problema construirii unui nou sediu pentru Ministerul de Interne, întrucât cel existent la acea dată era vechi şi neîncăpător. La data de 4 iulie 1938, Carol al II – lea a dat Decretul Lege nr. 2397 pentru autorizarea construirii „Palatul Ministerului de Interne”.În luna mai 1944, din cauza bombardamentelor, s-au sistat lucrările pe tot timpul cât a durat starea excepţională.După terminarea războiului, s-au reluat activităţile de construcţie, iar în anul 1950 clădirea a fost terminată. Din acel moment, Ministerul de Interne şi-a folosit sediul până în anul 1958 când, prin Decretul nr. 574 din 31 decembrie 1958, Prezidiul Marii Adunări Naţionale îl trece în administrarea Gospodăriei de Partid a C.C. al PMR, situaţie neschimbată până la evenimentele din 1989 SERVICIUL COMUNICARE