Ziua Porţilor Deschise la M.A.I.

Ministerul Administraţiei şi Internelor organizează, sâmbătă, 8 mai 2010, între orele 10.00-14.00 „Ziua Porţilor Deschise”. Cei prezenţi vor avea ocazia să se familiarizeze cu specificul activităţilor principalelor structuri ale instituţiei noastre – Poliţie, Jandarmerie, Poliţie de Frontieră, Situaţii de Urgenţă, Paşapoarte, DRPCIV, DEPABD, DGA, Academia de Politie, IGAv – prin vizitarea standurilor expoziţionale amenajate pe platoul din faţa clădirii ministerului. Prezentările în power point, pliantele şi broşurile ce vor fi oferite publicului vor constitui o oportunitate pentru informarea cât mai corectă cu privire la activitatea M.A.I. de combatere a fenomenului infracţional, dar şi pentru educaţia antivictimală şi antiinfracţională a cetăţenilor. Nu vor lipsi din programul manifestării prezentarea vechilor uniforme ale poliţiştilor, jandarmilor, poliţiştilor de frontieră şi pompierilor şi a tehnicii aflate în dotarea structurilor M.A.I. Un punct de atracţie va fi reprezentat de exerciţiile demonstrative cu câini poliţişti şi simulările de intervenţie executate de specialişti ai instituţiei. Piloţi ai Inspectoratului General de Aviaţie al MAI vor fi prezenţi în Piaţa Revoluţiei pentru a prezenta unul dintre elicopterele unităţii; cu acest prilej toţi cei interesaţi vor putea afla date tehnice despre aparatele de zbor ale M.A.I., precum şi informaţii despre misiunile executate de acestea.Tinerii dornici să îmbrăţişeze una dintre carierele specifice activităţii ministerului vor avea ocazia să cunoască oferta educaţională a unităţilor de învăţământ ale M.A.I. Nu în ultimul rând, pe parcursul zilei, publicul va putea vizita clădirea ministerului, cele mai importante săli ale acesteia precum şi celebrul balcon al Revoluţiei din 1989. * * *Vă aşteptăm alături de noi, la sediul nostru din Piaţa Revoluţiei, nr. 1, sâmbătă, 8 mai a.c., între orele 10.00-14.00 pentru o scurtă incursiune în istoria şi prezentul Ministerului Administraţiei şi Internelor.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut